Până la succes și mai departe…dar cum? @ Festivalul UT

0
961

Săptămâna aceasta s-a dat startul Festivalului Universității Tehnice, un eveniment organizat anual de OSUT (Organizația Studenților Univerității Tehnice) ce are ca scop diversificarea vieţii studenţeşti, dar şi dezvoltarea personală şi profesională, prin intermediul unei varietăţi foarte largi de proiecte culturale, sportive, profesionale şi de divertisment.

Așadar, să înceapă festivalul! Primul eveniment a fost “Culisele succesului”, desfășurat în perioada 3-5 mai în Aula Tertea din Facultatea de Construcții (strada George Barițiu nr. 25). Timp de 3 seri, începând cu ora 18, am avut ocazia să ascultăm trei discursuri neconvenționale, interesante, presărate cu umor, despre ce înseamnă succesul și cum se ajunge la el.

Prima persoană care ne-a vorbit despre povestea din spatele scenei a fost Victor Miron –  scriitor, inițiator al campaniei de promovare a lecturii “Cărțile pe față” și bineînțeles, cititor. Pentru Victor Miron, succesul trebuie privit pe mai multe planuri (emoțional, spiritual, financiar), nu ca un întreg. El se declară o persoană de succes în ceea ce privește lectura. Nu doar pentru că a citit foarte multe cărți, ci pentru că a reușit să promoveze cititul așa cum n-a mai făcut-o nimeni, îmbinând utilul cu plăcutul prin campanii dedicate cărților și cititorilor: un service auto cu bibliotecă, transport în comun gratuit o dată pe lună pentru cititori, intrare liberă în Grădina Botanică “Alexandru Borza” dacă ai o carte la tine, Book selfie’s the new selfie. Așadar, pentru Victor Miron, succesul înseamnă să-ți transformi pasiunea într-un mod de a trăi, lucru la care el a ajuns prin multă muncă, eșecuri și încercări repetate.

Cea de a doua zi ni l-a adus în față pe Cornel Hoza, președinte și fondator al asociației Beard Brothers, o asociație de bărboși care are ca scop principal schimbarea de mentalități și îmbunătățirea comunității în care trăim cu toții. Dar cum ajungi de la o simplă campanie de donare de haine la campanii de mii de euro și de la un grup care s-a fondat inițial cu 2 oameni la o asociație de aproape 500 de membri? Răspunsul lui Cornel pentru succes e simplu: muncă! Muncește pentru ceea ce vrei și oricât de groaznic te-ai simți, continuă cu încăpățânare atâta vreme cât știi că muncești pentru o cauză în care crezi, cu niște oameni bine aleși pe care te poți baza. În spatele oricărui succes stă munca, oamenii, dorința de a schimba ceva! Cornel ne dă sfaturi simple pentru a obține succesul, pe care putem să spunem că le știam de dinainte, dar uităm să ni le spunem nouă înșine, așa că ne simțim ca și cum le-am fi auzit pentru prima dată.

Culisele succesului e gata să tragă cortina, dar nu înainte ca ultimul speaker să-și spună cuvântul. Vlad Buzoianu, un tânăr antreprenor, co-fondator Bye Bye Stud, Fondator Career+, încheie evenimentul. Atunci când viața te așază într-un mediu nu prea prielnic care nu-ți oferă prea multe posibilități pentru viitor din cauza dificultăților financiare, ce faci? Te zbați. Te zbați să te autodepășești pentru a reuși să-ți îndeplinești visurile. Așa a făcut și Vlad Buzoianu, pentru care secretul succesului este nu altceva decât simpla creativitate. Asemenea lui Cornel Hoza, și el vrea să muncească cât de mult poate, pentru ca atunci când privește în spate să poată fi mândru cu ceea ce a făcut până-n prezent (Bye Bye Stud era inițial o afacere în care nu credea nimeni. Și, ghici ce? În prezent sunt cei mai buni din Cluj pe domeniul absolvire studențească!), iar când privește în față, să vadă o mulțume de posibilități care-l așteaptă. Un om practic, ambițios, creativ, pe care dificultățile prin care a trecut nu l-au doborât, ci l-au făcut să muncească și mai mult.

Trei oameni, trei rețete din culise diferite. Cu toții consideră că au atins succesul, dar nu se opresc aici! Și morala care e? Trebuie să găsești o modalitate de a-ți îmbina pasiunea cu munca (chiar dacă pasiunea ta e cititul!), să muncești mereu pentru ceva în care crezi (chiar dacă simți că nu mai poți!) și să fii creativ (chiar dacă viața nu-ți dă inițial prea multe posibilități!).

Festivalul Universității Tehnice este un proiect susținut și finanțat de Primăria Munincipiului Cluj-Napoca.

Redactor: Alexandra Ciarnău

 

Lasă un răspuns