Ieșim la o carte?

0
368

Dacă tot s-a amânat evenimentul din Grădina Botanică cu o săptămână, voi lua acest fapt ca pretext pentru a recomanda încă 5 cărți de proză scurtă numai bune de citit la această importantă întâmplare ce va avea loc (și nu numai).

Așa că, let’s start, shall we?

  1. Nu știu când a început să-mi placă să citesc cărți cu crime, dar știu sigur când m-a vrăjit pentru prima dată Gabriel Garcia Marquez și al său realism-magic – la 17 ani. Mi-am cumpărat cartea asta pentru că titlul mi s-a părut interesant și hilar totodată: “Cronica unei morți anunțate. Totuși, cât de anunțată poate să fie o crimă??? Atât de anunțată încât până la finalul zilei destinate crimei întreaga localitate știa că Pedro și Pablo Vicario urmau să-l omoare pe Santiago Nasar. Toți în afară de victimă. Dacă încă nu ai citit Marquez, îți recomand să începi cu cartea asta!

Nu voiam să admit că viața ajunge pâ la urmă să semene atât de mult cu literatura proastă” (nr. pagini: 212)

  1. Ce-ar fi dacă ai reuși să citești o carte care să răspundă la toate întrebările de nerăspuns, să explice inexplicabilul? Ce-ar fi dacă această carte ar fi originală prin faptul că e plină de fraze care se repetă în cărți diferite? Ce-ar fi dacă după ce citești o asemenea carte cuvintele ar dispărea fix după momentul în care le-ai citit? Cartea lui Fernando Trias de Bes, “Cerneala”, e o carte despre o carte. Despre procesul sisific de scriere a unei cărți, dar nu doar atât. Te las pe tine să descoperi ce disperări îi leagă pe un librar, un matematician, un tipograf, un corector-stilizator și-un editor care n-a citit nicio carte până la final.

„Cu ani în urmă, crezuse că numai prin iubire se poate transcende identitatea. Acum aflase că iubirea se putea naște și din litere.” (nr. pagini: 176)

  1. E greu să spui Dostoievski și să nu te gândești la personaje complexe, frământări filosofice, maladie, nu? Dar nu e Dimitri Karamazov, nici prințul Mîșkin, nici Raskolnikov. E un personaj fără nume, un mizantrop ce trăiește într-o subterană pe care nu-i place s-o părăsească (căci subterana reprezintă conștiința și abisurile ei), un loc unde acesta scrie Însemnări din subterană. Personajul pare că vrea să se pună intenționat într-o lumină proastă, numindu-se pe sine “om rău”, “lipsit de farmec”, “vanitos”, “grosolan” și multe alte apelative negative, însă “cultivat”! Acest micro-roman e plin de cugetări despre moarte, liberul arbitru, oportunism, rațiune, voință, fiind considerat de mulți primul roman existențialist.

„Omul e o fiinţă uşuratică şi respingătoare şi poate că seamănă cu un jucător de şah căruia îi place numai procesul de atingere a scopului, nu scopul însuşi.”  (nr. pagini: 174)

  1. O carte pentru cei cărora nu le place să citească – “Cititorul din peșteră, Rui Zink – ne spune povestea unui adolescent (care n-a pus mâna pe cărți în viața lui) ce se adăpostește de poliţie pe o corabie ce se pregătește să iasă în larg, descoperă că aceasta se îndreaptă într-o aventuroasă expediţie pe urmele unui misterios monstru-cititor – Anibalector.  Băiatul ajunge în peștera lui Anibalector și e obligat să citească pentru a nu fi mâncat. Povestea continuă într-un mod interesant, dar mă opresc aici cu rezumatul. E o cărticică scurtă, simplă la suprafață, dar cu o profunzime aparte.

“Într-o zi, tinere şi descreierat amic, vei învăţa că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic.” (nr. pagini: 120)

  1. Să nu uităm de autorii români, așa că azi v-o recomand pe Aglaja Veteranyi, o scriitoare născută în Bucureștiul comunist, care făcea parte dintr-o familie de circari. “De ce fierbe copilul în mămăligă e o carte povestită de-un copil; lucruri oribile sau grotești sunt abordate cu naivitate de fetița-narator care făcea parte din lumea circului. Mama ei era acrobată și “atârna de păr de cupola circului”, în timp ce sora ei mai mare îi spunea POVESTEA COPILULUI CARE FIERBE ÎN MĂMĂLIGĂ, deoarece “când îmi închipui cum fierbe copilul în mămăligă și ce rău doare, nu mă mai gândesc tot timpul că mama ar putea să cadă de acolo, de sus […]. Dar nu ajută la nimic, eu trebuie să mă gândesc mereu la moartea mamei, ca să nu mă ia prin surprindere”. Acest mini-roman reflectă adevăruri groaznice despre România comunistă, văzute prin ochii unui copil care-a fugit în străinătate împreună cu mama, tata și circul și a fost forțat să se maturizeze precoce.

“Tristețea te îmbătrânește.
Eu sunt mai bătrână decât copiii din străinătate.
În România copiii se nasc bătrâni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.
Aici trăim ca în paradis. Cu toate astea, tot nu devin mai tânără. “
(nr. pagini. 175)

Articolul precedent pe aceeași temă, aici.

 

Lasă un răspuns