Lansare de carte Vasile Pușcaș @ Conferința „10 ani de la aderarea României la UE”

0
381

Lansarea volumului „România și calea de viață europeană” de Vasile Pușcaș va avea loc în cadrul Conferinței „10 ani de la aderarea României la UE”. Despre carte și autor va vorbi Prof. Nicolae Păun, decanul Facultății de Studii Europene.

Evenimentul va avea loc joi, 27 aprilie 2017, între orele 14.30 și 15.30, în Sala Club a Facultății de Studii Europene, în cadrul Conferinței „10 ani de la aderarea României la UE” organizate de Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Vest din Timișoara.

Cum autorul își cunoaște cel mai bine opera sa, Vasile Pușcaș explică:
„Am avut șansa să lucrez pentru pregătirea și negocierea aderării României la Uniunea Europeană și, în anii care au trecut de la finalizarea negocierii Tratatului de Aderare, am sperat că vom progresa pe calea vieții europene, prin crearea și valorificarea în țară a oportunităților construcției și integrării europene. Din perspectiva cunoscătorului sensurilor Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, am răspuns solicitărilor mediului antreprenorial și unor publicații de la noi de a prezenta câteva analize despre parcursul nostru european din deceniul care tocmai s-a încheiat. Așa cum am menționat în aceste texte, pe care le-am adunat în volumul de față, nu este vorba de o analiză sistematică și nici completă, ci mai degrabă opinii față de preocupările actuale și de perspectivă ale mediului de afaceri și cetățenilor din România. Într-o măsură apreciabilă, cred că astfel de preocupări sunt și ale partenerilor noștri din Uniunea Europeană. Nu am intenționat să expun concluzii, dar sunt convins că dacă cineva ar fi interesat să găsească anumite lecții și proiecții ale conduitei țării noastre în procesul integraționist european, textele de față pot fi de folos. Iar speranța mea fundamentală este că din istoria ultimului deceniu vom avea voința și înțelepciunea să învățăm ce și cum să înfăptuim pentru binele cetățenilor României și ai Uniunii Europene.”

Programul integral al Conferinței poate fi consultat aici.

 

Lasă un răspuns