ZAIN Accelerator — ediția a II-a

0
302

Acceleratorul ZAIN este programul care aduce la un loc, pentru al doilea an la rând, creativii aflați la început de drum, plini de idei bune și proiecte curajoase. Proiectul constă într-o serie de sesiuni de mentorship care au ca scop dezvoltarea personală și profesională a candidaților, filtrarea și dezvoltarea ideilor acestora și elaborarea unui proiect personal care să beneficieze de susținerea și expertiza mentorilor cât și de posibila colaborare a celorlalți candidați. Alături de UniCredit Bank, #BancaMintilorCreative de peste 10 ani, ZAIN vine în întâmpinarea designerilor cu un format ușor de asimilat și de pus în practică.

Candidații vor avea alături pe toată perioada de deșfășurare a acceleratorului, specialiști în marketing, branding, comunicare, economie și business. De asemenea, aceștia vor asista la sesiuni de discuții cu designeri și creativi seniori și vor intra în contact cu producători și furnizori de produse de design.

Candidatul poate avea fie un produs concret creat, fie o idee bine articulată, care să se încadreze într-una din cele trei categorii: design de obiect, design de accesorii sau fashion design.

La finalul procesului de accelerare, un juriu de specialitate va alege câte un caștigător pentru fiecare categorie, care va primi spijin în realizarea și lansarea colecției/ prototipului în cadrul ZAIN Design-Expresions 2017.

Termen limită: 28 aprilie 2017, ora 12:00.
Pentru înscrieri, completați formularul: https://goo.gl/9myzrO

 

Lasă un răspuns