Să înceapă Festivalul Cultural Basarabia! – ediția XIV @ GIB

0
537

Anul acesta, la data de 27 martie, se împlinesc 99 de ani de când Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. În consecință, GIB (Grupul de Inițiativă Basarabeană Cluj-Napoca) organizează, în perioada 24-29 martie, „Festivalul Cultural Basarabia”, aceasta fiind ediția cu numărul XIV.

Azi, 24 martie 2017, la Primăria Cluj-Napoca, în Sala de sticlă, a avut loc conferința de presă care a dat startul acestui festival cultural. Cristina Clima, vicepreședintele GIB, a luat cuvântul mulțumind echipei și partenerilor care s-au implicat în acest festival, festival care are dorința de a aduce cultura de peste Prut la Cluj!

Emilia Botezan, reprezentanta Primăriei Cluj-Napoca și-a exprimat bucuria în legătură cu acest festival, sperând la ce e mai bun. GIB a avut parte doar de cuvinte de laudă din partea partenerilor de la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca și Uniunea Studenților din România, felicitându-le inițiativa, întrucât „GIB dă culoare voluntariatului din Cluj-Napoca!”.

Trebuie menționat și faptul că se plănuitește o relansare a revistei GIB – „Accent basarabean”. Pentru a putea citi online, accesați acest link.

Prima zi de festival nu se încheie aici însă! De la ora 20:00, la cinema Mărăști are loc proiecția filmului „Culorile”, în regia basarabenei Veronica Meșină! Filmul spune o poveste de dragoste, care se transformă într-un coşmar. Ana, o fată de la ţară pasionată de pictură, se pomeneşte la oraş într-un anturaj nou. În viaţa ei apare Andrei, un tânăr de 25 de ani, care o duce într-o altă lume.

Vino să privim împreună filmul „Culorile”, o frumoasă poveste de dragoste dintre Ana și Andrei, o paletă a unei iubiri dramatice care începe cu alb și se schimbă în timp așa cum se schimbă culorile atunci când le amesteci! Intrarea este liberă, așa că: Hai la film!

Pentru mai multe detalii legate de orarul festivalului și activitățile ce vor avea loc, click aici!

Galerie foto:GIB

 

Lasă un răspuns