O nouă conferinţă din ciclul Istorie şi literatură la Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

0
209

O nouă conferinţă din ciclul Istorie şi literatură, va avea loc joi, 9 februarie 2017, ora 12, la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor.
Profesorul Ioan Bolovan va vorbi despre Ioan Slavici: între loialismul pro-habsburgic şi devotamentul naţional, iar cărțile sale vor fi disponibile spre vânzare și va avea loc și o sesiune de autografe.

Ioan Bolovan a publicat la Editura Școala Ardeleană volumele „Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, moralitate şi raporturi de gen” și, împreună cu profesorul Ioan-Aurel Pop, „Istoria Transilvaniei”, ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată – un proiect editorial susținut de Banca Transilvania, apărut sub egida Academiei Române (Centrul de Studii Transilvane) și recomandat de Revista Sinteza.

Mai multe informații despre cele două cărți găsiți la următoarele link-uri:

http://scoalaardeleanacluj.ro/shop/index.php?main_page=product_info&cPath=145&products_id=39

http://scoalaardeleanacluj.ro/shop/index.php?main_page=product_info&products_id=178

Este binecunoscut rolul lui Ioan Slavici în crearea, apărarea şi promovarea culturii naţionale româneşti din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar. Formula „soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare”, pe care a impus-o scriitorul pe frontispiciul ziarului Tribuna de la Sibiu începând cu 1884, a fost una dintre mostrele crezului său cultural-naţional. Convingerile sale politice, îndeosebi în anii primei conflagraţii mondiale, au fost însă în esenţa lor austro- şi mai apoi germano-centriste, ceea ce i-a adus numeroase prejudicii la începutul Primului Război Mondial. Arestat în noaptea de 14/27 august 1916, dată la care România a intrat în război de partea Antantei, Ioan Slavici a trebuit să facă faţă în prima detenţie unor interogatorii pentru a se disculpa de acuzaţia de spion în favoarea Puterilor Centrale. După ce a fost eliberat în toamna anului 1916 fiindcă nu i s-a putut reţine nicio vină concretă, Slavici a mai fost arestat apoi şi condamnat în anul 1919. Pe baza unor documente inedite şi prin reevaluarea altor surse, vom încerca să clarificăm metamorfozarea lui Ioan Slavici în acei ani precum şi neajunsurile cauzate de această percepţie negativă a autorităţilor asupra unui mare scriitor şi mare român. (Ioan Bolovan)

 

Lasă un răspuns