OSUBB CONTINUĂ

0
595

Seara de 19 noiembrie a fost dedicată Balului Universității Babeș-Bolyai. Acesta a fost organizat de OSUBB (Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai), marcând startul balurilor ce vor avea loc saptămânile următoare în cadrul celor 21 de facultăți, precum și încheierea Săptămânii Bobocului. O săptămână plină de activități care a necesitat multă energie din partea membrilor organizatori, al căror scop a fost dezvăluirea unei mici părți din ce înseamnă să fii student. De asemena, s-au încheiat și recrutările pentru anul acesta; felicitări celor ce au acceptat provocarea înmânată de cei din OSUBB.  Mulțumim, OSUBB pentru o săptămână ce ne-a introdus pe noi, bobocii, în atmosfera vieții studențești din Cluj!

       Și cum o activitate o încheie pe alta, Balul UBB-ului a fost destinat tuturor studenților care au dorit să socializeze, să-și creeze legături cu persoane ce aparțin unor domenii diferite față de aceștia. OSUBB și-a propus să reunească toate facultățile într-o petrecere *familion* ce a avut loc în Clubul Noa, unde muzica și atmosfera caracterizată prin nebunie și vitalitate, au fost specificul întregii seri.

      În încheiere,  Party-ul nu s-ar fi realizat fără sprijinul sponsorului Omnipass, ce este alături de studenții Clujului la fiecare pas! OSUBB mulțumește pentru participare, și speră că buna organizare ce i-au caracterizat pe voluntari să-i fi mulțumit și pe participanți!

Redactor: Magda Andronache
Fotograf: Ionuț Vereș

 

Photo Credits: Club NOA & Raul Grecu

 

Lasă un răspuns