Festivalul Universităţii Tehnice

0
532

Abia aştepţi să vină vara să încerci ceva ce nu ai făcut niciodată? Sigur că da! Organizaţia Studenţilor din Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca îţi face încălzirea printr-o serie de activităţi excepţionale chiar înainte de începutul verii. Strânge-ţi toţi prietenii şi în perioada 9 – 29 Mai vino la Festivalul Universităţii Tehnice!
Festivalul Universităţii Tehnice, eveniment amplu şi de tradiţie, debutează într-o nouă ediţie luni, 9.mai.2016 şi se va întinde pe o perioadă de trei săptămâni. Ai şansa să participi la o gamă variată de activităţi ca şi: fotbal în balon, Olimpiada Trăzniţilor dar şi workshop-uri şi training-uri prin care îţi dezvolţi abilităţile, organizate de direcţiile: Cultural, Educaţional, Divertisment, Profesional şi Sport şi Sănătate. De asemenea din Festivalul UT fac parte şi proiecte de amploare precum Polisport şi Hackaton.

Cultural

      Direcţia Cultural promovează valorile culturale şi facilitează contactul studenţilor cu diferite proiecte/evenimenre de acest tip din Cluj Napoca. De asemenea promovează valorile culturale și aduce în atenția studenților importanța culturii într-o societate, facilitând dezvoltarea acestora pe plan cultural și artistic. Printre proiectele organizate se numără: seri de film la Cinema Mărăști (17 Mai), proiecții de scurtmetraje și desene animate pe aleile campusului, concursuri de cultură generală, seri de dans, ateliere de fotografie, spectacole ale cercurilor Clubului Cultural din Observator, organizarea unor activităţi de promovare a cititului, a culturii, a teatrului şi a muzicii de bună calitate.

Educaţional

      Direcţia Educaţional în cadrul Festivalului are rolul de a promova drepturile şi obligaţiile studenţiilor şi de a desfăşura campanii de informare a acestora în privinţa reprezentării. În timpul festivalului vor avea loc acţiuni de consultare a studenţiilor cu privire la nevoile şi interesele lor. Pintre proiectele ce se vor desfăsura amintim: „La cafea cu OSUT”(16-18.mai) şi „OSUT dezbate”: meci demonstrativ şi workshop.

Divertisment

      Direcţia Divertisment va organiza în cadrul Festivalului Universităţii Tehnice un număr de 7 proiecte destinate tuturor studenţilor din universitate. Vor oferii acestora diferite opotunităţi de petrecere a timpului liber în diferite spaţi şi locaţii din Cluj-Napoca. De asemenea ne propunem ca în acest semestru un proiect al direcţiei să fie organizat la Alba Iulia fiind susţinut de grupul de initiativă „OSUT Alba Iulia”. Dintre evenimentele ce urmează să fie organizate amintim: Olimpiada Trăzniţilor (24 Mai), Summer Jam cu seri trematice, Fotbal în balon (16 Mai) şi Survival Hunt (21 Mai), aflat la prima ediţie.

Profesional

      Prin intermediul Festivalului, OSUT aduce în fața studenților o alternativă la dezvoltarea profesională pe care o primesc în facultate, facilitându-le acestora accesul la piața de muncă din metropola clujeană și totodată accesul la infomațiile cu privire la ultimele cerințe în domeniile de interes ale viitorilor ingineri, toate acestea prin intermediul târgurilor de companii. Pe de altă parte, festivalul propune studenților o abordare profesională mai puțin formală, concretizată prin training-uri, workshop-uri, concursuri educaționale, conferințe, toate cu scopul de a stimula și de a valorifica potențialul și capacitățile fiecărui individ în parte. Unul dintre cele mai interesante proiecte este „Culisele Succesului” în cadrul căruia oameni de succes vor ţine prezentări şi vă vor răspunde la întrebări.

Sport şi Sănătate

      Direcţia Sport şi Sănătate are rolul de a promova un stil de viaţă echilibrat în rândul studenţiilor, de a organiza diverse activităţi sportive şi de a iniţia campanii de informare de constientizarea a studenţilor cu privire la problematica sănătăţii. Pentru a continua linia impusă deja în anii anteriori, anul acesta propunem evenimente ca şi: Crosul UT (14 Mai), demonstraţii de prim-ajutor, Campania Anti-HIV.

Hackaton

      Acest proiect este adresat tuturor studenţilor care doresc să se remarce, fie individual, fie alături de o echipă. Obiectivul principal al proiectului este de a încuraja competivitatea în domeniul IT, cu scopul de a determina studenţii să îşi pună în practică proprile idei şi de a-şi dezvolta cunoştiinţele teoretice dobandite prin aplicaţii practice. Prin acest proiect urmarim facilitarea accesului studenţilor la informaţii de natura IT şi crearea unei legături între mediu de business şi cel academic. Este un proiect iniţiat pentru prima oară, şi pentru început va fi compus din două componente: programarea cu scopul dezvoltării de aplicaţii software şi programarea hardware. La finalul acestui eveniment va fi organizată o masă rotundă la care vor fi invitaţi studenţi, reprezentanţi ai mediului privat şi ai mediului academic.

Polisport

      Polisport este cel mai amplu proiect sportiv dedicat studenților clujeni şi se desfăşoară în cadrul Festivalului Universitatii Tehnice. Este un proiect care reunește peste 25 de sporturi diferite și are ca scop promovarea un stil de viață sănătos în rândul studenților și al tinerilor. Acesta are loc semestrial, în parteneriat cu O.S.U.B.B. (Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş Bolyai). În ultimele ediţii acest proiect s-a dezvoltat din ce in ce mai puternic reunind sub conducerea unui coordonator general alţi 25 de coordonatori. La fiecare ediţie sunt propuse noi sporturi şi activităţi odată cu dezvoltarea OSUT–ului şi creşterea numărului de voluntari. Printre sporturile de la această ediţie se numără: Wall Climbing, Paintball, Tenis de câmp, înot, dar şi PC gaming, table sau şah.

       Ne puteţi căuta pe facebook (facebook.com/FestivalUT) pentru a fi la curent cu ultimele detalii şi pentru a vedea programul săptămânal.

 

Lasă un răspuns