Ce crezi despre marcă sau brand ?

0
491

Aceste date ne-au fost oferite de: Anda Vlad – Cabinet de Proprietate Industrială
Web: http://www.consilier-marca.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/ProtectingYourTrademark/?fref=ts

La un moment dat, partenera noastră Anda Vlad – Cabinet de Proprietate Industrială a avut o discuţie tragicomică, cu un tânăr aspirant în branding care se prezenta astfel:

Anda: Crezi că exista vreo deosebire între marcă şi brand?
Tânărul:Nu este niciuna!
Anda: Cum argumentezi?
Tânărul: Nu înţeleg de ce faci atâta caz în jurul subiectului ăstuia, sunt una și același lucru. Eu cred că tu vrei să le separi sau să faci să existe o diferență.
Anda: Știi cum se spune în engleză “marcă”?; dar “brand”?
Tânărul: În limba română există marcă şi atât!
Anda: Cum spui “marcă de ţară” sau “brand de ţară”?
Tânărul: Brandul de ţară, bineînţeles!
Anda: De ce?
Tânărul: Fiindcă sună mai bine aşa.
Anda: Cum spui “ brand de personalitate” sau “marcă de personalitate”?
Tânărul: Brand de personalitate, fiindcă sună mai bine aşa; dar pentru produs putem să spunem marca de produs;
Anda: Dar pentru companie, spui “brand de companie” sau “marcă de companie”?
Tânărul: Păi, revistele de business spun şi marcă şi brand (ş.a.m.d).

Ca să tragem o primă concluzie, putem spune că adevărul este că atât şcolile de business din România, cât şi organizaţiile profesionale, cum ar fi IAA România, folosesc preponderant cuvântul marcă sau îl amestecă cu cuvântul brand, probabil în funcţie de “cum sună”.

Eu susţin nevoia de a folosi separat cele două denumiri, pentru identificarea unor activităţi care încep cu “marca” şi dacă avem noroc vor ajuge la “brand”. Avocaţii şi consultanţii de proprietate intelectuală se ocupă cu “marca”, ei fac cu totul altceva față de brand managerii care se ocupă cu “brandul”. Este nevoie şi de unii şi de alţii. Marca poate fi un nume, un simbol, un desen sau orice element care identifica un produs faţă de altul, atestând un drept de proprietate, înregistrat la OSIM, la nivel de România, sau EUIPO – la nivel European sau OMPI – la nivel internaţional.

Brandul este o relaţionare între un grup de audienţă şi un produs, serviciu, idee etc., relaţionare bazată pe un amestec raţional, emoţional şi care are că scop final să adauge valoare unei afaceri.

Pe de altă parte, de ce să ne mirăm că în România de azi “marca” este confundată cu “brandul”, iar cei mai mulţi consideră această distincţie doar un moft al consultanţilor de brand.

Iată mai jos cele mai importante perspective pe care, în opinia mea, le cere înţelegerea unui brand:

• Marca (trademark) este mecanismul care protejează legal brandul şi asigura proprietate asupra acestei averi intangibile;
• Brandul ajută diferenţierea. Adică unicitatea (înțelesă, desigur într-un mod relativ).
• Brandul înseamnă relaţionare, mai exact relaţionare pe lungă durata.
• Brandul înseamnă valoare, ceea ce presupune investiţie, nu-i aşa?
• Brandul este certitudine, o promisiune respectată.
• Brandul înseamnă reputaţie, fiindcă brandul se construieşte cu gândul la viitor.

Brandingul din România postcomunistă şi europeană este încă o nişă care nu a reuşit să strângă o masă critică de profesionişti capabili să împingă nişa pe o piaţă motivantă, nu a reuşit să impună multe cazuri spectaculoase şi nici rezultate, dar nici nu a prea reuşit să educe (probabil pentru că a vorbit prea mult şi a făcut prea puţin)

 

Lasă un răspuns